Șefii lui Atletico Madrid i-au răspuns lui Cristiano Ronaldo (34 de ani), cel care s-a răfuit tot meciul cu fanii formației „Rojiblanco”, iar mai apoi cu jurnaliștii de la zona mixtă a stadionului Wanda Metropolitano. La câteva ore după gesturile lusitanului, Enrique Cerezo, președintele lui Atletico, a venit cu un răspuns pe măsură pentru starul ajuns la Juventus.
„Cristiano Ronaldo nu a câștigat UEFA Champions League de 5 ori. A făcut-o doar în trei rânduri. Celelalte două, împotriva lui Atletico, nu le-a câștigat neapărat”, a spus președintele lui Atletico, Enrique Cerezo.
Cerezo face referire la momentul din finala Ligii din 2016, pe care Real Madrid a câștigat-o pe loviturile de departajare, după ce Sergio Ramos a marcat un gol din offside în timpul regulamentar de joc. Finala s-a jucat atunci la Milano, pe San Siro.
Războiul dintre Ronaldo și Atletico
Fanii lui Atletico l-au fluierat și apostrofat tot meciul pe Cristiano Ronaldo, un „dușman” al lor pe vremea când juca la Real Madrid, iar lusitanul a reacționat și le-a arătat acestora cinci degete, numărul trofeelor Ligii Campionilor pe care le are în palmares. La final, lusitanul s-a războit și cu jurnaliștii aflați la zona mixtă a stadionului Wanda Metropolitano. „Eu am câștigat cinci trofee Champions League, iar Atletico, zero”, le-a spus Ronaldo de mai multe ori acestora.
În cei nouă ani petrecuți la Real, Ronaldo a marcat nu mai puțin de 22 de goluri în duelurile cu „Los Colchoneros”. Doar cu Sevilla (27) și Getafe (22) a înscris mai mult în carieră.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER